Doamne, de ce m-Ai făcut OM ?

Puteam fi nisip, sau clipă, sau gând; puteam face valuri , ori puteam zbura,

Puteam fi istorie, din zâmbet plângând; puteam fi, Doamne, orice mi-Ai sorta…

Nu şti de ce ?

Te-Am făcut după chipul şi asemănarea mea,; te-Am făcut simplu om şi nu altceva;

Ţi-Am dat de toate ca să poţi să trăieşti. Tu-Mi pui întrebări ? Eu vreau doar să iubeşti.

 … eu nu mă tem de moarte – m-am pregătit pentru ea din prima zi de aici; şi nu mă tem de boală – suferinţa am fost antrenată să o accept ca parte din trup. Nu mă tem de cei răi sau ale lor rele – educaţia îmi permite să oftez, să îndrept unde pot, sau să uit… Nu mă tem nici de răscularea naturii – cataclismele reprezintă dreptul ei de a se apăra când este călcată-n picioare. Nu mă tem de războaie – întotdeauna după “selecţie” vine şi pacea, chiar şi a celor rămaşi fără lacrimi. Nici de Dumnezeu nu mă tem – cum să mă tem de Cel ce-L iubesc şi-n care cred ?

… mă tem doar de mine, că nu voi şti să trăiesc cu toate acestea şi voi căuta un vinovat….

... cred cu toată puterea mea în oameni, în bunătatea lor ascunsă uneori, în dragostea ce înfrânge orice răutate, în frumuseţea sufletului. Şi mai cred că oricine are un dram de putere de a se schimba, dar are nevoie de tot ajutorul unui semen. Cred în puteri miraculoase şi în minuni Dumnezeieşti, cred în sfânta rugăciune şi în răspunsul dat. Cred în iubire, în speranţă, în bucurii, în zâmbete şi  în toată natura ce le înconjoară. Dacă o miime de secundă m-aş îndoi -  atunci n-aş mai crede în mine....