Există trei specii de chinchila:

chinchila laniger
chinchila brevicaudata
chinchila rex

Prima dintre ele ( chinchila laniger ) este cea mai des folosită în crescătorii. Seamănă cu veveriţa, are o greutate medie de 400 g şi o lungime a corpului de 28 - 30 cm. Urechile sunt lungi, acoperite de păr, are botul ascuţit şi capul mic. Lungimea părului este de 2,5 cm. Coada este lungă şi are păr mai gros şi mai lung. Culoarea este gri-deschis şi alb-murdar pe abdomen. Culoarea gri este dată de alternanţa culorilor pe traiectul firelor de păr.
Chinchila brevicaudata este mai mare decât chinchila laniger lungimea fiind de 32 cm sau puţin mai mare. Are coada şi urechile mai mici. Blana este alb-gălbuie pe abdomen şi gri-albăstrui pe spate, rezultând din îmbinarea mai multor zone de culoare ce se găsesc în lungul firelor de păr
gri-albăstrui la bază
gri-gălbui la mijloc
albăstrui închis la vârf
Chinchila rex este cea mai mare având lungimea corpului de 38 cm şi se aseamănă cu chinchila brevicaudata.

Vindem familii de chinchilla cu dotarile necesare formarii unei microferme (custi, coliere, adapatori, etc.) Asiguram consultanta, hrana, si preluarea puilor.

Persoana de contact : Cercelaru Radu

Tel/fax: 0251.435419

Tel: 0740590476

e.mail: d0coo@yahoo.com

Blana animalului este una valoroasă, costul ei putând ajunge până la 10000 euro. 1 cm2 de blană este foarte valoros. Blana poate atinge maturitatea la 8 - 9 luni. De regulă blana de chinchila atinge trei stadii:
blana de pui care este rară iar firele cresc;
blana tânără care apare după 5 luni de la naştere când lungimea firelor de păr este ajunsă la maturitate;
blana matură în care firele au lungimea uniformă iar pielea animalului devine albă;
După această primă perioadă de maturitate firele pot cădea, iar pielea îşi schimbă culoarea de la albă spre albastru - deschis. În această situaţie blana a ajuns la supra - maturitate, după care începe un nou ciclu ce durează 4 luni.
Blana la animal apare din perioada intrauterină, astfel că la naştere puiul are blană.
Blana este formată din puf şi părul de direcţie. De regulă puful este în trei culori având de la vârf spre rădăcină următoarele nuanţe:
albastră sau chiar neagră;
albă sau albastru pal;
albastră;
Apariţia altor culori la blană, în locul celor enunţate arată defecte ale blănii, iar animalele ce le posedă nu se ţin pentru reproducere, ci se sacrifică.
Corespunzător celor trei zone de culoare ale pufului avem trei zone de producere a lui:
voalul;
banda;
subculoarea;
Puful chinchilei se dezvoltă pe părţile laterale ale corpului şi pe spate. Puful care se găseşte pe abdomen este în două culori şi anume la rădăcină albastru închis iar la vârf albă.
Părul de direcţie este mai lung şi mai gros decât puful.
Blana de chinchila este cu atât mai valoroasă cu cât sunt îndepliniţi anumiţi indici de calitate. Îi vom enumera mai jos pe cei mai importanţi şi implicaţiile lor asupra calităţii blănii de chinchila.
1.Dimensiunea blănii are importanţă asupra calităţii pentru valorificare. Dimensiunea optimă se atinge la maturitatea animalului. Sunt preferate pentru o blană de calitate acele exemplare ce au trunchiul cilindric şi nu fusiform cu umerii largi şi gâtul scurt şi gros.
2. Luciul blănii este dat de structura stratului solzos de secreţia glandelor sebacee. De regulă blana are un luciu mai pronunţat în perioada anotimpului rece, scăderea temperaturii având un efect benefic.
3.Textura blănii de chinchila este dată de starea firelor de păr. Acestea pot avea un aspect de blană fină, elastică, deasă.
IMPORTANT! Dacă la trecerea mâinii prin blană observăm un păr aspru uscat care nu posedă elasticitate şi are aspect de cânepă, avem de-a face cu o blană defectă iar apariţia unui astfel de exemplar în comunitatea de chinchile reprezintă un real pericol pentru comunitatea respectivă. Exemplarul trebuie scos din comunitate şi sacrificat iar deficienţele ce au dus la acest incident trebuie înlăturate.
4.Culoarea este un criteriu deosebit de important în stabilirea valorii comerciale a blănii de chinchila. Chinchilele standard pot avea culoarea de la o tentă pală până la aproape neagră. În general pot fi 5 nuanţe:
- închisă;
mediu - închisă;
medie;
mediu - clară;
clară;
Astfel cele trei zone ale pufului pot avea culorile:
subculoarea este de albastru închis. Se acceptă pentru comercializare şi subculoarea albastru deschis, apariţia culorii gri este considerată un defect iar animalul este supus sacrificării;
banda trebuie să posede culoarea albă sau albastru - slab. Apariţia unei culori a blănii de galben sau maro este considerată un defect;
voalul este considerat perfect când posedă culoarea albastră sau negru lucios. Voalul trebuie să ocupe tot corpul cu excepţia abdomenului.
Dacă accidental voalul prezintă nuanţe roşcate acesta este considerat un defect iar exemplarul se sacrifică;
5.Elasticitatea blănii este dată de revenirea perilor la forma iniţială atunci când se trece cu mâna prin el. Firul de blană elastic revine imediat la forma iniţială;
6.Fineţea reprezintă rezistenţa pe care o opune părul atunci când se trece cu mâna prin el în sens contrar de la vârf spre rădăcină. Aceasta mărime se măsoară în microni. În funcţie de aceasta, părul blănii de chinchila poate fi uşor aspru, foarte fin şi extrafin. Fineţea firului este cuprinsă între 2 - 6 microni, pentru puf şi de 10 - 16 microni pentru părul de direcţie;
7. Densitatea blănii nu se măsoară ci se determină la pipăit sau se apreciază din ochi. Dacă densitatea este mai mică blana este mai deschisă la culoare. Dacă se execută „suflarea" deasupra blănii şi cantitatea de piele vizibilă este mică, avem o blană cu densitate mare.
Se poate trage concluzia următoare: calitatea unei blăni este cu atât mai bună cu cât animalul creşte, deoarece blana puietului sau a tineretului juvenil este de calitate inferioară. Calitatea diferă de la exemplar la exemplar. Caracteristicile unui animal se transmit genetic, de aceea sunt acceptate pentru înmulţire acele exemplare ce corespund scopului urmărit. De asemenea calitatea blănii diferă de anotimp, perioada iernii fiind propice pentru obţinerea blănurilor de calitate iar primăvara se obţine o blană cu potenţial mic de valorificare.
Blana de chinchila poate conţine şi defecte. Acestea se pot evidenţia astfel:
blană ciupită datorită cuştilor deteriorate, a agăţării blănii în bucăţi de sârmă, cuie;
decolorarea blănii datorită expunerii la soare a chinchilei în cuşcă;
muşcături pe blăniţă datorate încăierărilor cu ocazia montei;
căderea părului datorită folosirii hranei cu carenţe alimentare sau sacrificarea şi depozitarea necorespunzătoare a blănii;
împâslirea părului caracterizată prin încurcarea firelor şi scăderea rezistenţei părului sau micşorarea pufului. Ea apare datorită unei îngrijiri şi alimentări necorespunzătoare. Aceste exemplare nu sunt folosite pentru reproducere;
păr lipit datorită murdăririi de secreţii, fecale sau urină. Acesta apare datorită îngrijirii necorespunzătoare sau a condiţiilor necorespunzătoare de igienizare a cuştii;

Schimbările ( mutaţile ) de culoare ale blanii chinchilei

Piaţa blănurilor este într-o continuă transformare. Se caută şi se cer blănuri cu o coloristică cât mai variată, de o calitate foarte bună şi călduroase. Mergând în întâmpinarea pieţii crescătorii de chinchila au obţinut prin încrucişări mutaţii de culoare din care cele mai importante sunt
culoarea albă
culoarea neagră
culoarea bej
culoarea safir
culoarea pastel
culoarea voalat
Culoarea standard a chinchilei este aceea a animalului sălbatic, aflat în libertate, în Anzii Cordilieri în America de Sud. Ea este gri-albăstrui pe spate şi albă pe abdomen. Culoarea gri este dată de trei zone colorate diferit: un vârf întunecat, o zonă intermediară de culoare deschisă şi o zonă inferioară întunecată. Mutaţia reprezintă o transformare bruscă în ereditatea unui animal dintr-o anumită specie. Mutaţiile sunt foarte rare. În literatura de specialitate se spune că o mutaţie apare la un milion de naşteri. Ele pot apărea atât prin modificarea în sens pozitiv a microclimatului dar şi prin accidente sau fenomene negative ( radiaţiile ). Datorită acestor cauze numărul animalelor cu mutaţii de culoare este foarte restrâns, iar preţurile lor sunt de-a dreptul exorbitante.
Pe lângă mutaţiile accidentale, oamenii de ştiinţă au încercat genetic crearea unor astfel de animale. De exemplu albul dominant ( Wilson White ) a apărut în anul 1950 într-o crescătorie din California. Blana acestei specii este albă iar urechile sunt gri. Este o blană foarte căutată fiind o blană mutantă. Ea prezintă dezavantajul că datorită culorii albe poate fi uşor confundată cu alte blănuri ceea ce deranjează în special cumpărătorul. O altă mutaţie o reprezintă culoarea negru care a apărut în crescătoria lui Robert Gunning, ea poartă numele de Gunning Black. Spre deosebire de alte mutaţii accidentale ea a fost în parte creată. Blana are culoare neagră, o densitate mare şi luciu deosebit. Dezavantajul acestei mutaţii îl reprezintă agresivitatea mai mare a chinchilei negre şi prolificitatea scăzută. Femelele nasc un pui, cel mult doi. O altă mutaţie o reprezintă negru de cărbune care a apărut în S.U.A. şi apoi s-a răspândit în întreaga Europă. Animalele din această mutaţie au culoarea pornind de la un negru intens până la un maro deschis sau gri. Dominantele bej, safir sau voalat. Sunt mutaţii recente apărute tot S.U.A., care nu s-au răspândit foarte mult în Europa şi deşi foarte valoroase prezintă o mai mică importanţă în lucrarea noastră.

Adăpostul pentru chinchile este modest la fel ca şi chinchila, care este un animal foarte puţin pretenţios, în funcţie de temperatura mediului înconjurător. Chinchilele au fost crescute în voliere acoperite cu plasă de sârmă. Chinchilele erau în cuşti plasate direct pe sol. Dacă temperatura este ridicată putem folosi cu succes şopronul. În zonele cu temperatură mai scăzută adăposturile de chinchile sunt construite din cărămidă, beton subţire sau chiar din scândură. Practic se poate folosi ce aveţi la îndemână deoarece chinchilele pot să trăiască la temperaturi de la -20 grade C la +25 grade C, condiţia care se impune este ca adăpostul să fie curat, uscat şi închis ( lipsit de curenţi puternici ).
În ultimul timp s-a observat că chinchilele preferă mai bine frigul decât căldura. La temperaturi mai mari de 25 grade C au probleme cu respiraţia, iar peste 30 grade C pot chiar muri. În mod normal în adăposturile de chinchila trebuie să fie o temperatură cuprinsă între 13-18 grade C. O temperatură mai ridicată trebuie menţinută ( aproape de 18 grade C ) la fătare şi în primele săptămâni după aceasta deoarece puii sunt mai sensibili. La temperaturi de sub 12 grade C puii sunt puşi în pericol, iar masculilor le scade virilitatea. În cazul sacrificării chinchilele se ţin la temperaturi mai scăzute 3-8 grade C. Umiditatea relativa este în jur de 70%. Ceea ce este foarte important la creşterea chinchilei este că procedura de creşterea nu trebuie făcută într-o clădire nouă special amenajată decât daca nu avem absolut nimic la îndemână. Prin folosirea şoproanelor, magaziilor, volierelor se reduce mult investiţia iniţială. Acoperişul acestora poate fi făcut din plăci ondulate de tabla, azbociment sau hârtie gudronată. Pentru menţinerea unei temperaturi ideale este necesar introducerea unei încălziri centrale în adăpostul de chinchile, dar care va fi folosită doar pentru corectarea temperaturii. Oscilaţiile bruşte de temperatură fac rău animalului, de aceea creşterea sau scăderea temperaturii trebuie făcută lent. Chiar dacă ieşim pentru puţin de timp din domeniul temperaturilor ideale. În cazul în care umiditatea este mai mare se observă scăderea apetitului animalelor, precum şi apariţia primelor boli. De asemenea nutreţurile mucegăiesc şi există pericolul apariţiei ciupercilor.
Important. Principala regulă de microclimat care trebuie respectată este lipsa curenţilor de aer. Chinchila este foarte sensibilă la cel mai mic curent de aer. Pentru a preveni îmbolnăvirea luaţi măsuri în acest sens. Deşi chinchilele pot trăi în adăposturi diferite, totuşi un adăpost iluminat natural este de preferat. Un alt factor important în creşterea chinchilei este, pe cât posibil, lipsa zgomotului. Adăpostul va trebui construit într-un loc izolat, liniştit şi retras. Pe interior adăposturile se finisează în scopul menţinerii curăţeniei. Pereţii, plafonul, pardoseala trebuie să fie netede fără găuri, fără crăpături astfel încât să nu intre praful, mizeria şi curenţii de aer. Pe o pardoseală din beton va trebui să punem un linoleum pentru a atenua zgomotul paşilor. Adăposturile pentru chinchile nu trebuie să fie mari deoarece chinchilele trăiesc în cuşti de dimensiuni mici pe care foarte uşor le putem supraetaja cu ajutorul unor stelaje sau rafturi. Nu putem spune care este numărul optim de animale crescute pe mp deoarece condiţiile diferă mult de la un tip de adăpost la altul. Important este să menţinem condiţiile minime de microclimat scrise mai sus, să existe alei de circulaţie ( spaţii ) între cuşti astfel încât îngrijitorul să poate observa animalele.

Sunt confecţionate din plasă de sârmă cu diametrul între 1 - 1,5 mm. Se recomandă ca plasa pardoselii să aibă ochiurile 13x25 mm, pentru pereţi 19x19 mm, pentru reproducători 25x25 mm, pentru tineret şi animale destinate sacrificării. În crescătorii se folosesc două tipuri de cuşti
pentru tineret şi animale destinate sacrificării
pentru reproducători
Cuştile au câte un sertar de zinc care poate fi situat ori în cuşcă, ori sub aceasta. În primul caz se pune talaş care ţine cald chinchilei şi care absoarbe urina. Dezavantajul acestui mod de creştere îl constituie manopera în plus la curăţarea cuştilor. Sertarul pus sub plasa de sârmă permite o mai bună îndepărtare a dejecţiilor, a murdăriilor însă chinchila stă mai puţin confortabil şi îi este mai frig. În plus în momentul în care tragem sertarul producem zgomot lucru care deranjează chinchila. Pe peretele din faţa fiecărei cuşti există o uşă, un mic jgheab pentru administrarea furajelor concentrate, un jgheab pentru administrarea furajelor fibroase şi o sticlă pusă cu gura în jos, prevăzută cu suzetă pentru adăpare. Chinchilelor le place foarte mult să se tăvălească în nisip, acest lucru nu este numai o plăcere dar şi o necesitate pentru ca blana acestora să rămână curată şi cu un aspect frumos. ,,Baia de nisip,, se face într-o lădiţă mobilă fixată pe perete care se află în interiorul cuştii mari. Din când în când ea se scoate şi se înlocuieşte nisipul. Datorită acestei plăceri în crescătoriile mari se ridică praf iar acest lucru impune curăţirea lui cu un aspirator silenţios. De asemenea presupune o aerisire corectă. Nisipul nu trebuie să conţină cuarţ care are o granulaţie mare şi care zgârie blana chinchilelor. Faptul ca un aniamal ar refuza sa faca baie în nisip este foarte grav deoarece înseamnă ca ar putea fi bolnav.
Cuştile pentru tineret şi animalele pentru sacrificare au dimensiuni standardizate de 40x40x40 cm. Bineînţeles că aceste dimensiuni nu sunt absolut obligatorii, totuşi insistăm în respectarea lor. Deşi unii specialişti sunt împotriva suprapunerii cuştilor, aducând ca argument faptul că animalele trebuie mereu observate atent, iar în cazul suprapunerii pentru acest lucru trebuie folosite scări, care complică munca îngrijitorilor. Noi va recomandăm, totuşi suprapunerea pe 4-5 nivele ajungându-se astfel să se crească un număr mare de chinchile ( aproximativ 80 - 90 ) pe o suprafaţă de aproximativ 10 mp. Vă reamintim faptul că creşterea chinchilei poate fi o afacere de apartament. Chinchila fiind singurul animal crescut pentru blană care nu degajă. Într-o cameră obişnuită de bloc 12 - 15 mp, amenajată optim se pot creşte aproximativ 100 de exemplare de chinchila, ceea ce ar putea aduce un profit substanţial ţinând cont că investiţiile sunt foarte mici ( o cuşcă poate costa în jur de 8 dolari, hrana după cum se va vedea este formată din fân şi nutreţuri, deci foarte ieftină, iar camera de apartament constituie climatul perfect pentru creşterea chinchilei. Există multe cazuri în ţară de persoane care au închiriat ( cumpărat ) apartamente cu 4 camere şi au făcut în ele o crescătorie uriaşă de chinchile. Preţul unui exemplar este între 30 - 100 de euro, în funcţie de calitatea blănii, iar numărul chinchilelor crescute într-o cameră aproximativ 100, vă lăsăm pe dumneavoastră să faceţi un mic calcul despre profitul câştigat de pe urma acestei afaceri. Nu trebuie să uitaţi însă şi de greutăţile acestei afaceri, de faptul că avem nevoie de 1-2 îngrijitori, de atenţia sporită pe care trebuie să o acordăm în momentul cumpărării animalelor (exemplarele trebuie să fie cât mai valoroase), de preţul acestora, de faptul că numai exemplarele cu o bonitate mare se pot vinde la un preţ bun şi de boli ale chinchilelor etc.
Cuştile pentru reproducători sunt construite din mai multe compartimente care se intersectează într-un culoar aşezat în mijlocul cuştii. Dimensiunile acestora variază în funcţie de numărul de compartimente. Vă putem recomanda următoarele dimensiuni 80 - 140 x80x40. Culoarul comunică cu compartimentele în care sunt femelele prin orificii astfel încât masculul să poată trece de la una la alta. Femelele în mod normal nu-şi pot părăsi locul. Acest lucru se realizează prin mai multe metode, cea mai importantă fiind fixarea pe gâtul femelei a unui obiect ( colier ) care să fie mai mare decât gaura de ieşire. După împerechere compartimentul femelelor se izolează.