MĂ ÎNTREBAŢI?

Mă întrebaţi când sunt născut?

Vreţi să ştiţi ce vârstă am?

Sunt născut în secolul trecut,

Nu mai ştiu în care an!

Am intrat în vâltoarea lumii,

Cu scâncete de băiat,

Eram în mijlocul furtunii,

Acesta era drumul destinat.

Da, timpul era foarte brutal,

Răpindu-mi ochii mamei dragi,

Ce au plecat în adâncul abisal,

Destinul nu poţi să-l prefaci.

        ÎMI DORESC...

Îmi doresc nespus de mult,

Să nu-ţi fie inima atât de tristă,

Iar glasul tău să ţi-l ascult,

Într-o alură foarte optimistă.

Ochii să-ţi fie mereu însoriţi,

Ca zâmbetele de fecioare,

Obrajii mereu rumeniţi,

Ca bujorii în splendoare.

Să mă priveşti foarte deschisă,

Ca florile, albinele din zbor,

Să-ţi văd fericirea prinsă,

Şi pieptul tresăltând de dor.

Să plutim pe ale cerului cărări,

Stele să ne cânte elegii,

Să facem lungi plimbări,

Prin volumele de poezii.

VICTORIE A VIEŢII NEBUNĂ!

Îmi duc zilnic veşnica trudă,

De sfârşit nu sunt înfricoşat,

Nu îmi consider soarta crudă,

De viaţă nu m-am săturat.

Continuu fierb în mine preferinţe,

Ard mereu ca o nestinsă torţă,

Nu-mi înfrâng anumite dorinţe,

Şi urc spre apogeu în forţă.

Îmi pregătesc conştient plecarea,

Căci ştiu, voi deveni furtună,

Sfârşitul nu va fi jubilarea,

Ci victoria vieţii nebună.

VIAŢA CA O COMOARĂ.

Păşim spre viaţă inocenţi,

Nopţile ne devin zile,

Suntem oriunde frecvenţi,

Ca spartani în Termopile.

Suntem în ardere ca focuri,

Transformându-ne în jerbe,

Iar în ale vieţii jocuri,

Ne facem zilele superbe.

Începem prin a fi doar muguri,

Care renasc în primăvară,

Anii ni-i transformăm în ruguri,

Viaţa o considerăm comoară.