Nici nu stiu cum sa incep sa imi exprim sentimentele...sa consider ca sunt un roman patriot sau un roman si atat? Echipa Romaniei (adica cea care ne reprezinta pe noi cica) a facut cu Olanda un meci jalnic. Sincer vorbeam cu un amic si ii spuneam ca nu imi aduc aminte de un meci mai slab al tricolorilor in ultimii ani pe care i-am trait.

Stateam si ma uitam la TV si nu-mi venea sa cred cum echipa olandei se chinuia sa rateze, ne invita la presing doar doar va agata un roman o minge sa scape singur la poarta (apropo nici macar Van der Sar nu s-a obosit s-o mai apere). Intre noi fie vorba si goala de ar fi fost si  tot nu s-ar fi intamplat nimic. Cred ca daca meciul ar fi durat 2-3 zile ai nostrii nu ar fi inteles ca se joaca asa mult pentru ca ei sa inscrie. Trist.

Ocazia lui Roben mi-a pus capac...era un non combat de la olandezi citire (sa nu zic blat). Am sperat ca repriza a doua va aduce determinare dar a venit un gol din greseala, nici macar Hutelaar nu a vrut sa inscrie dar destinul e destin. Ce a urmat apoi nu am inteles si nici n-o sa inteleg vreodata oricati fani, oficiali si antrenori mi-ar explica. Ma rog daca cineva poate sa explice indiferenta, frica si prostia la un profesionist atunci il voi asculta cu interes.

Am sperat cu inima indoita la fiecare meci, mi-am ascuns in suflet teama ca suntem romani si nu avem demnitate de fapt, dar aseara aceasta teama a devenit o realitate cruda. Asta e vor spune multi sau se putea si mai rau, vor zice altii. Eu insa nu pot sa concep ca un om isi pune limite (vezi fotbalistii nostrii) si asteapta laude pentru 2 puncte amarate si 1 gol aiurea.

Acum e tarziu si nu vreau sa devin ca orice roman priceput la toate si bun la nimic, in fond am scris asta pentru fiul meu de 3 luni. Sper ca daca va citi vreodata sa rada de mine si sa spuna ca echipa la care se uita el nu are nimic in comun cu cea de azi. Sau poate va reusi sa invete ca nimic nu cade din Cer si ca a lupta e datoria fiecarui jucator...figuratiile se fac la teatru nu pe teren.