Ne-am modernizat şi noi într-un sfârşit. Cică!... După apariţia emotivă a tonomatelor Coca Cola şi a erorilor acestora în staţiile de metrou, au apărut şi „aparatele” întâlnite de unii dintre noi la tot pasul în capitalele europene. La fel ca în primul caz şi acestea sunt la fel de emotive şi aşteaptă nerăbdătoare în culise pentru a primii semnul de ieşire pe scena mare a staţiilor de metrou. Suc, apă minerală, apă plată, sandviciuri, snacksuri, popcorn, jeleuri şi alte cele. Până aici totul mi se pare ok, chiar de bonton. Lucrul care m-a determinat să scriu acest articolaş-a fost apariţia tonomatelor de Red Bull în staţia de metrou Piaţa Romană (şi poate şi în alte părţi...). Instalarea acestelor minunate tonomate de rahat (cunoscut fiind efectul laxativ al consumatelor energizante) tocmai într-un spaţiu care nu îţi oferă nici cea mai mică posibilitate de a merge la o toaletă publică. Dacă aveţi pofte sado-masochiste puteţi alege energizant cu sau fără zahăr în funcţie de preferinţă. Pe lângă asta preţurile întâlnite aici sunt puţin mai mici degât în alte părţi...Ce e de făcut?

Vă propun să ne mutăm cu toţii în subteran, este cald, nu trebuie să plătim decât 2 lei pentru a avea acces, paziţi suntem, informaţia ajunge uşor prin intermediul ziarelor, ne putem plimba, putem mânca, ne putem face nevoile biologice pentru că avem şi ajutor...după cum spuneam mai sus! 

Nu vi se pare ciudat? Nu vi se pare că este prea mult?

Dedicaţie pentru lic. G. Călinescu

Asta vroiam să vă spun...că nu-mi mai place nimic. Ma duc la şcoală ca să fac nimic...TRIST!!! dar este opinia mea şi a tuturor colegilor mei. Şcoala pentru noi înseamnă descoperirea unor catastrofe (gen profa de geografie care a zis că romanele MARA şi Baltagul se încadrează în curentul literar MISERUPISM, iar în opinia doamnei,  Maytrei de M. Eliade se încadrează în Budism) şi pentru a ne întâlni cu colegii. În momentul de faţă sunt total repulsiv. Apropo! M-am săturat şi de profa de engleză care este atât de senilă încât zice că eu nu am mai venit la ora ei de nu ştiu când şi eu de fapt am 3 absenţe, m-am săturat să-mi ameninţe colegii cu doiuri pe care nu le-a dat niciodată, m-am săturat să o aud că-i ameninţă cu ascultatul şi până să termine fraza uită că aia au făcut ceva, m-am săturat şi de doamna PALADE care este un stres permanent pentru toată şcoala cu excepţia prietenelor ei (bibliotecara, Doamna C-tin - o altă bombă de prof şi încă vreo 2-3 specimene) care o alintă CHIVA (de la Paraschiva) şi care chiar se crede deşteaptă şi utilă...FALS, îi trebuie doar o pensie şi un bilet de avion către Honolulu pentru că acest specimen înbolnăveşte lumea şi distruge personalităţi, este o babă expandată şi nesuferită, cu crize de personalitate şi tot tacâmul. Da! sunt nebun, pesimist, orgolios, perfecţionist, berbec, încăpăţânat, repulsiv la prostie, alergic la superficialitate, aroganţă şi incompetenţă şi mă simt bine…

PS_ Vă urez un “bine aţi venit!” în bordelul nostru…şcoala!

PS2: Nu mai sufăr la fel de tare ca săptămâna trecută când mă gândesc că termin liceul.

Am primit un comentariu de la o stimabila cititoare care ne ura noua, celor de-a 12-a multa bafta in a invata pentru bac dupa programa si sa nu ne mai gandim la cele nu stiu cate variante propuse de minister.

Este adevarat, si sunt de acord cu tine dar eu am urmatoarea intrebare. De unde am eu certitudinea ca in cele "n" variante voi gasi doar chestiile din programa? Nu-i asa ca trebuiesc studiate toate pentru a vedea acest lucru si pentru a ma convinge de anumite lucruri? De ce ma tem de balbaiala lor, a celor "mari si puternici" pentru ca vor continua asa pana in ultima clipa si se vor razgandi sau vor mai aduce vreo modificare asa cum au facut mereu... Ce zici? Ai dat bac/ul?Cand?

PS: Ma streseaza variantele acestea pentru ca odata aparute vor fi obiectul de manipulare al profesorilor de profil(bac) la orice pas.

Te astept sa-mi povestesti!

Fericire, extaz, entuziasm, derdeluş, lopeţi, claxoane, accidente, bulgări, lanţuri, cauciucuri, bâlbe, trenuri, sare, pluguri, primari, ADP, sărbători(nu-i musai) - această listă este o mică parte din întregul meniu aigurat de zăpada care are tupeul să mai cadă şi în România. A nins, chiar a nins, a nins o noapte întreagă şi România doarme zgribulită sub troiene. Dimineaţă, forfotă mare, tot românul iese la zăpadă, unul îşi curăţă maşina aruncând toată zăpada în drum pentru că i se pare că nu-i destulă, altul, fericit că a venit iarna şi este prima zăpadă din viaţa lui se bucură şi se aruncă ca un nebun prin ea, altul, cu funcţie, dă interview-uri jurnaliştilor, asigurându-i pe români că totul va fi bine şi tot aşa, circul continua. România a fost, este şi va fi ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care mor oameni vara pentru că este prea cald şi nimeni nu poate avea grijă de ei, oameni care mor iarna pentru că ambulanţa nu poiate ajunge la ei, oameni care stau ore în şir în trenuri paralizate de frig pentru că sistemul care ajută macazurile să funcţioneze a îngheţat, oameni care stau cu zilele în aeroportul internaţional al României pentru că avioanele nu pot decola din cauza zăpezii. De asemenea România este ţara în care oamenii "cuveniţi" sunt revoltaţi primăvara şi vara că nu va exista recoltă pentru că nu a nins şi nu au fost destule precipitaţii. România este ţara în care nimeni nu ştie ce vrea, ţara în care fiecare îşi dă cu părerea în funcţie de împrejurări, este ţara incertitudinii, este ţara nimănui. Dragii mei doctori în agricultură, jurnalişti pricepuţi la toate, analişti politici luminaţi de divinitatea, primari plini de promisiuni, a venit iarna şi nu mai zice niciunul nimic. Sunteţi la pământ. Sunteţi locuitorii ţării în care iarna este la fel ca vara, la fel ca toamna, este ţara pe care a-ţi făcut-o să arate şi să pută ca o varză murată. Tot respectul pentru voi lingviştilor.

Este ultima zi din an. Vreau să-mi fac timp pentru a trage linie şi pentru a contabiliza acest an cu bunele şi cu relele lui. Nu mi-a plăcut, asta vi-o pot spune de la început. A fost un an greu, urât, cu multe evenimente marcante, rele, regretabile şi lacrimogene. A fost anul în care am pierdut una din cele mai dragi şi iubite persoane din viaţa mea, anul în care mi-am pierdut bunicul. Anul acesta s-au produs mari pierderi şi pe scena culturii, amintim Florian Pittis, Adrian Pintea şi încă câţiva care la ora asta chiar nu îmi vin în minte, pe care îi ştiţi sigur voi (puteţi completa lista).De asemenea a fost un an în care nu prea am avut mari succese în activităţile pe care mi le-am propus să le realizez, nici cu şcoala nu a mers chiar cum mi-am dorit dar aici, lucrurile s-au mai mişcat. Este anul în care nu mi-am propus nimic de revelion, este anul în care acest eveniment nu m-a preocupat şi ca atare nici la acestă oră nu ştiu ce voi face. A fost un an sărac din toate punctele de vedere, atât material cât şi spiritual. Sunt multe de zis, dar cred că puteţi completa fiecare cu realizările şi dezamagirile voastre.

Vă doresc tuturor, şi mie, un an 2008 mai bogat, mai luminat şi mai generos cu noi toţi. Un an în care toate obiectivele propuse să fie atinse cu minim de efort şi pentru cei care sunt în cumpăna examenelor de bacalaureat, de asemenea noroc mult, succes, putere de muncă şi concentrare...La mulţi ani!

Cu stimă, al dumneavoastră...!

Oribil. Ma uitam dimineata pe geam la copiii care se amuzau teribil pe seama unui bici al unui colindator. Ma uitam prin ei si vedeam frumusetea iernilor de alta data. (ţin sa precisez ca...) În spatele blocului meu este un derdelus care in iernile anului 2000, 1999 şi chiar 1998, era neincapator pentru sănile şi boburile copiilor din imprejurimi. Era ceva feeric. In fiecare dimineata te puteai trezi in zgomot de sarbatoare, te puteai trezi, auzint veselia din glasul copiilor care strigau cu putere...pârtieeee că pârâieee! Mie imi plăcea...revenind în prezent şi urmărind activităţilor acestor copii, ma gandesc cat de nefericiti sunt ei in comparatie cu noi, cei care am avut parte de multa zapadă la un moment dat, de bunici care ne trăgeau cu sania cât era ziua de mare şi care ne făceau sa uităm că ne este foame sau sete. Ei, cred că sunt mai upgradaţi, cred că ştiu să se bucure de lucruri mult mai ieftine decât am făcut-o noi. Oare vor avea ce să povestească propriilor copii atunci când aceştia îi vor întreba ce făceau când erau mici? Ştiu, îmi veţi spune că se puteau duce la munte pentru a avea parte de ceea ce în spatele blocului nu au avut, dar gândiţi-vă că nu e deloc acelaşi lucru. Gândiţi-vă că cei mai buni tovarăşi de derdeluş pe care ţi faci afară, lângă casă, nu pot merge toţi la munte. Credeţi că am dreptate? Credeţi că aceşti copii merită mai mult? Credeţi că putem face ceva? Eu cred că putem face, am în minte o groază de lucruri care se pot face numai că trebuie să învăţăm să nu mai fim egoişti şi să încercăm să protejăm într-un fel sau altul această planetă, cât se mai poate. Puteţi considera acest articol chiar şi un manifest...

Aştept să-mi spuneţi ale voastre păreri...sunt nerăbdător să vă citesc comentariile! 

In fiecare an, de sarbatori, trebuie sa existe cate un fenomen, sau mai multe, care marcheaza intr-un fel sau altul sarbatorile de iarna. Inca inainte de Craciun, la televizor, stiri disperate despre isteria romanului de a cumpara, de a sta la cozi cat mai mari, de a bea cat mai mult, de a se indopa cu carne si cu cozonac. Ma uitam la ei si nu-mi venea sa cred. Pana in '89 au avut o viata grea, nedorita de nimeni. Dupa '89 lucrurile au luat, o mica alta intorsatura. In anul 2007 romanului ii este dor, se pare, de cozile la lapte, de paine cu masura, de carne pe pile si de tigari pe sub mana. Se poate observa cu ochiul liber disperarea si depresia acestor oameni. Au impresia ca lor nu le va ajunge. Au impresia ca daca nu stau la coada 48 de ore in frig, nu pot merge sa-l asculte pe Tom Jones la Romexpo. In Romania lui 2007 este clar ca...Ceausescu n-a murit, Ceausescu, dragii mei, traieste prin disperarea noastra. Este contemporan cu noi.

Am fost zilele trecute sa-mi caut cate ceva prin Cora. La intrarea in magazin, vad un om de-a dreptul disperat. Ce facea? Cumparase 3 carucioare pline ochi si se chinuia (la modul cel mai urat) sa le care pe toate 3 de-o data. Este interesant! Daca as fi in locul francezilor de la Cora as propune si lansa un concurs de prostie, as lansa un concurs in care sa fie inclusi cei mai imfometati romani. Va asigur, ca la linia de start veti vedea aliniati in jur de 20000 de mii de oameni zilnic in mai multe etape.

Un alt lucru care m-a socat, a fost editia speciala "Dansez pentru tine" de Craciun care a impartit unor familii nevoiase care nu au avut ce sa le cumpere celor 20 de copii/familie de Mos Craciun. Este de-a dreptul jignitor. Adica, eu ca parinte ma pun pe facut copii, si fac, si fac, si fac vreo 20, ca-mi place viata, imi place s-o distrug pe nevasta-mea si imi place sa-mi trimit copii la cersit ca sa le dau sa manace. Ei bine, dragii mei, acesti parinti sunt condamnabili, sunt intunecati, trebuiesc batuti zilnic cu portia. Adica iti permiti sa distrugi vietile a nu stiu cati copii, si dupa sa faci pe victima la televizor. Tupeu!

In cele 3 familii chemate la miloaga se afla si familia Luca, cu vreo 13 copii, vecini de curte cu bunica mea. Mergand de mai multe ori in vizita la a mea bunica, am putut observa cate ceva si in ograda familiei Luca. Sa va povestesc. Tatal, un alcolist cerebral, un devotat pentru a sa familie; batai la copii, batai la nevasta, neplaceri vecinilor, fauritor de icoane si candele. Mama, 2 clase, 14 nasteri, supusa devotatului sot. Acesta familie a primit suma de 10000 de euro. Sa va mai zic. Aproape 10 din cei 13 copii ai familiei Luca, merg zilnic la cersit impreuna cu a lor mama, acesti copii, care sunt destul de inteligenti se gudura pe langa anumite persoane "cu inima mare" si au avut de nenumarate ori parte de pachete si alte cele din partea anumitor asociatii de profil. De fiecare data, tatal lor le interzicea sa foloseasca ceva din acele pachete, urmand sa fie aruncate la cos. La pubela familiei Luca, niciodata nu te poti uita. Este mereu plina de fel si fel de chestii iar pe langa...nu mai vorbim. Au invadat toata curtea. Si iata...ca tot astia care sunt niste nenorociti sunt ajutati cu varf si indesat de toata lumea...Cu ceilalti ce facem? Cei care isi doresc cu adevarat o paine si muncesc din greu pentru ea...ei ce primesc?? Poate puteti voi sa raspundeti...Va invit!

Extras din "Codul bunelor maniere" editura Calin:

"Medicamentul minune"

recomandat tutror nefericitilor din lumea asta:

Se ia din farmacia Atotputernicului: credinta nadejde si dragoste. Se amesteca bine si se marunteste in piua nemarginitei rabdari. Amestecul obtinut se cerne prin sita constiintei. Astfel cernut, amestecul se va fierbe in oala-minune a uitarii. Se amesteca numai si numai cu lingura inoxidabila a cumpatarii. Dupa fierbere totul se strecoara prin panza cea subtire a judecatii. Produsul rezultat se bea cu paharul curat al multumirii. Dupa ce a inghitit acest formidabil medicament, bolnavul se va culca in patul modest si curat al virtutii si moralitatii. Ca plapuma se va folosi blandetea iar drept capatai va fi prevederea. Bolnavul va asuda abundent pe acel minunat asternut. Dupa aceea se va svanta cu stergarul linistii...S-apoi va intra bolnavul in apa intelepciunii, spalandu-se peste tot. Si se va imbraca, pentru toata ziua si pentru sarbatoare, in vesmintele armoniei si ale bunei vietuiri. Si sanatos tun va fi si ca marul de frumos..."

Stateam la un moment dat si ma gandeam la tipurile umane pe care le intalnim zilnic, in activitatile cotidiene. Evident, am ajuns si la o concluzie in urma acestui proces de gandire. Cred ca "oamenii" se impart in doua categorii: oameni care ne marcheaza existenta si viata, si...restu'. Oamenii care ne marcheaza, sunt uneori profesori, alteori parinti si lista poate continua. La randul lor oamenii care ne marcheaza se impart in alte doua categorii, cei care ne marcheaza viata in bine si cei care ne-o marcheaza in rau. Despre cei care lasa o amprenta neplacuta asupra vietii nu va mai spun, pentru ca despre ei citim zilnic in ziare, auzim tot felul de stiri la televizor si pe la radio. Este un paradox, daca vreti, faptul ca intotdeauna mass-media are timp doar de oamenii "rai" iar de cei "buni", vorba aceea - "Dumnezeu cu mila!". Mi se pare intrigant faptul ca niciodata nu avem timp pentru a promova adevaratele valori. Avem timp pentru a dezbate o intreaga saptamana accidentul Orban, avem timp la ora cinci pentru a trece in revista cele mai odioase crime de pe fata pamantului, avem timp la ora sapte pentru a barfi despre nu stiu ce vedete. Dupa cum spuneam avem timp de toate prostiile de pe pamant, dar nu ne putem face timp sa dezbatem adevaratele probleme, chiar si ale tinerilor, si sa gasim rezolvari concrete si aplicabile.

La inceputul articolului am prezentat ideea oamenilor valorosi care isi lasa amprenta asupra noastra. Vroiam aici sa vorbesc despre profesori, anumiti profesori. Am avut, la un moment dat o discutie cu cineva legat de profesori si de parinti. In opinia mea, rolul cel mai important in educatia copilului (nu tinutul furculitei si a cutitului in mana, nu bunele maniere-unde clar, este treaba parintilor)il au profesorii, fiind urmati de parinti/bunici. Un copil care frecventeaza cursurile incepand cu clasa intai pana in clasa a 12-a isi petrece mai mult de 60% din timpul sau la scoala sau pentru scoala. De asemenea in acest timp vreo 30-40% si-l petrece in prezenta profesorului. Profesorul este cel care trebuie sa-i ofere elevului alternativele pe care acesta le are a dispozitie pentru ca, il cunoaste cel mai bine si este cel mai in masura sa-l sfatuiasca, evident el avand un liber arbitru care este in stare sa decida, sa hotarasca ce este mai bine pentru el.

...va continua