“ Este frumos să visezi, boboc fiind, că poţi face întotdeauna ce vrei, că-ţi poţi expune mereu punctul de vedere fără ca cineva să poată avea vreo problemă cu asta, să chiuleşti într-un mod inocent, specific vârstei, de la mate sau de la fizică cu gândul că uşurinţa obţinerii unei scutiri te va salva. Este frumos să crezi că viaţa de liceu este la fel de frumoasă şi de roz ca elefănţelul surioarei tale mai mici, că te poţi îndrăgosti în fiecare zi fără ca lucrul ăsta să te afecteze, toate astea până la un anumit moment când te vei lovi de un zid transparent, un zid de sticlă, şi te vei zgâria. Acest este momentul metamorfozei tale, clipa transfigurării şi bineînţeles momentul în care îi vei speria pe toţi prin schimbarea pe care o vei afişa, pentru că începi să-ţi schimbi părerea vizavi de cam toate lucrurile, sentimentul acela de celmic care nu ştie mai nimic, cantitatea aceea neglijabilă, incepe să dispară, a venit timpul ascendenţei. Nu vei mai accepta orice şicană din partea colegilor sau chiar din partea profesorilor şi bineînteles ruptura se va produce iar, de data asta, lovitura va fi cu siguranta puţin mai puternică. Trecând prin astfel de momente deja devii imun şi te sistematizezi. Pana la urma, ajungi în stadiul optimistului bine informat, care de o dată devine...puţin pesimist şi are o atitudine de parca nimic nu are sens, te vei afla în stadiul omului care nu mai spune, nu mai face şi nu mai ştie ce simte, te amesteci fără să-ţi doreşti în grupul oamenilor care fac ceva pentru că sunt conştienţi că aşa trebuie şi nu că aşa simt. Ei bine, de abia atunci poţi considera că a început, efectiv, procesul de maturizare, este de fapt stadiul în care ajungi după ce înveţi să întelegi lucruri şi să cunoşti o mica parte din caracterele omului. Vei ajunge de altfel la concluzia că este groaznic să analizezi omul şi în cele din urmă să-l cunoşti. Nu-i nimic, ai ocazia de a trăi aceste întâmplări, ai ocazia de a te lovi de acel zid de foarte multe ori, ai ocazii multe, nu le rata, asta este sanşa de a înţelege de fapt ceea ce trebuie să faci mai departe şi ce atitudine trebuie să afişezi. Este cel mai bun şi frumos test pe care ti-l dă viaţa, un test care nu acceptă neprezentare sau notă mică, este poate ceea ce unii numesc experienţă cu toate că fenomenul este mai bine zis unul de cunoaştere. Trebuie să ştii care este nivelul la care poţi să ridici ştacheta, să-ţi fixezi din mers anumite scopuri pentru că fără ele s-ar putea să nu ai ce să-ţi aminteşti de aceşti patru ani de şcoală, de fapt singurii ani de şcoală din viaţa fiecărui om, anii în care se descoperă pe el, îşi descoperă calităţile şi îşi dă seama care sunt aşteptările sale de la viaţă, plus de asta îşi conturează un mod de a fi pentru tot restul vieţii. Sfatul meu, ca şi viitor absolvent al acestui test (sper :D), este să asculţi sfaturile pe care unii profesorii „le aruncă” către tine şi să ştii ce să alegi din aceste sfaturi.  Este foarte frumos să faci legături între ce ştii tu şi ce îţi spun profesorii tăi. Este deosebit să trăieşti alături de colegii tăi şi nu izolat în propria „grotă”. Dacă vei întreba un introvertit sau o persoană retrasă ce a făcut în liceu cu siguranţă nu va ştii ce să-ţi zică, iar eu nu cred că nu vrei să nu ai ceva de spus la rândul tău când vei fi întrebat... sau mă însel? Este alegerea ta.....VA URMA... „