E minunat sa te indragostesti. (unii recomanda asta chiar daca n-au habar de ea). Primavara e si mai si. E chiar potrivit. Sentimentu asta datator de viata poti sa spui ca-ti vine bine, te innobileaza ca un vin bun la o masa incarcata de miresme. Iti distruge toata astenia si-ti da energii de care nu te simteai in stare. E pe bune chestia asta. Am simtit-o in cateva primaveri iar anii respectivi au fost atat de luminosi si de prezenti in sufletul si in amintirile mele. Cei in care nu m-am indragostit, in care nu am simtit ceva pentru prima oara, sunt anosti, stersi, nu dau nici o pata de culoare impotriva uitarii. Am ani in care nu stiu ca am trait, nu stiu ce s-a intamplat, amintirile, atatea cate le am sunt invalmasite si neclare, nu stiu pe unde am umblat, cu cine si mai ales de ce, nu-mi aduc aminte daca respectiva intamplare a fost in anul acela, in cel de dinainte sau in altul oarecare.

Ceilalti sunt. Sunt pretutindeni. Sunt in toate comparatiile de dupa ei. Sunt vii. Sunt acerbi prin simtiri. Sunt nebuni prin visari. Sunt monstruosi prin emotii. Sunt balauri prin inflacarare. Sunt exacerbati prin promisiuni. Sunt fantastici prin senzatiile nepamintene. Sunt vesnici prin amintiri.

Am aflat ceva ce nu am crezut ca exista. Sa te indragostesti de aceeasi persoana de atatea ori de cate ori tzi-a mai creat un vis doar pentru tine. Si sa-ti graveze pe veci asta in carticica vietii.