Intre realitate si cosmarCapitolul I Ioana dormea, erea o noapte friguroasa de iarna, in pat, sub plapuma insa erea cald. Visa, frumoase zile de vara petrecute la mare, pe plaje, dar dintr-o data suneritul ceasului desteptator o aduse la realitate intr-o secunda.
-Sa mori de inima, murmura in timp ce apasa butonul pentru oprirea soneriei.
Acum erea treaza cu desavarsre, se uita in pat si intelese ca a dormit din nou singura, pentru a cata oara? Erea impreuna cu Sorin, un coleg de serviciu, de aproape doi ani, locuiau inca la parinti acestuia, „temporar” pana gasim ceva care sa ne convina, dar timpul trecea si ei ramaneau ancorati in camera ingusta si mica din apartamentul parintilor lui. De catva timp Sorin uita drumul spre casa, bea mult, de cand i s-a intamplat sa ia hepatita de tip B dintr-un vaccin, ar fi trbuit sa tina regim sa nu bea deloc dar... Nu avea timp acum de gandit, dimineata erea pentru ea un uragan, in 30 de minute trebuia sa se imbrace, sa puna in ordine camera si sa parcurga aproape 2 km pe jos pana in statia de unde urma sa ia autobuzul spre serviciu, se va gandi la tot cand o sa se aseje pe bancheta. Va inchide ochi, prefacandu-se ca doarme ca si ceilalti de altfel, si se va lasa in voia gandurilor care o scoteau din lumea reala facand-o sa se simpta o femeie realizata. Erea gata, imbracata, infofolita cu gulgusul de la palton in cap si fular la gura, i se vedeau doar ochi, cobora pe scari val –jartej si iesi din bloc pe trotuar. Erea inconjurata de o mare alba de zapada pufoasa, proaspata si o liniste profunda. Se uita dealungul strazi dar nu se vedea nimeni venind, totul erea acoperit de zapada, nici o urma, nimic. Se uita speriata la ceas, erea cinci fara un sfert, erea in just orar, dar de ce nu este nimeni? se intreba. Isi facu curaj singura,
- din cauza zapezi, trebuie sa ma grabesc la cinci ajunge masina in statie poate mai intarzie normal pe vremea asta. Isi trase capisonul si mai mult pe ochi si inainta pe trotuar mai mult ghicind marginile acestuia decat vazand. Picioarele i se scufundau in zapada moale lasand urme adanci in urma ei, mergea cu capul in jos ca sa pastreze caldura fetei urmand din instinct drumul pana in statie, parcurgea acelasi traseu in fiecare zi de 2 ani. La un moment dat avu senzatia ca nu este singura, un caine ? i se strecura un asfel de gand in creier, avea o frica nebuna de caini, se uita in toate partile strangand geanta de umar in mana pentru a se apara si in acelas timp isi dadu si fularul de la gura pregatita sa tipe, dar nu erea nimeni, totul erea linistit, totul alb. Facu un conjur cu ochi pentru a vedea ceva, nimic...se uita din nou la ceas dupa care incepu sa-si reia mersul dinainte. Nu merse prea multi pasi ca vazu din senin in fata ei doar la cativa pasi un om mergand, se pare in aceeasi directie ca si ea. Ce bine, isi zise, si toata spaima disparu ca prin minune, nu erea singura, putea sa ceara ajutor cand vroia, putea sa intre in vorba cu necunoscutul care mergea in fata ei cand vroia, ramanea doar sa decida. Faptul ca putea sa ceara ajutor in caz de nevoie ii dadea o senzatie de siguranta cum nu mai simptise, in acel moment nu se mai gandea la nimic rau nici chear la haitele de caini de cartier care intr-o dimineata ca aceasta puteau fi periculoase. Mergea de catva timp cu mintea golita de ganduri, urmarea pur si simplul la mai putin zece metri mogaldeata din fata sa care parea sa o conduca la statia de autobuz. La un momendat mintea incepu din nou sa-i functioneze, de ce oare nu face nici-un zgomot?, merge in fata ei atat de silentios, nici un tusit nici un fasait al pasilor prin zapada. Incepu sa asculte cu atentie, gulgusul o impiedica sa auda ceva, atunci fara sa se opteasca privi peste fularul tras peste nas, drept in fata, nimic care s-o sperie, o simpla persoana cu un platon negru care mergea in fata sa, mainile in buzunar presupuse, pentru ca nu se vedeau, si probabil ceva pe cap. Se decise, grabi pasul ca sa-l depaseasca si sa-l priveasca din fata, se forta sa misoreze distanta dintre ei dar nu reusi. Curios isi zise... de ce oare grabeste si el pasul? Atunci stie de prezenta sa, stie ca mai este cineva in urma lui, ce strana persoana. Lasa capul in jos ca sa priveasca zapada, urmele lasate de strainul din fata sa, dar ramase impietrita, pe zapada nu ereau urme, nu erea nimic. Se dezmetici definitiv, isi dadu gulgusiul jos de pe cap si se elibera si din stransura fularului, privi cu ochi iesiti din orbite drept in fata sa ... Erea in fata unei tombe, o tomba neagra ingradita cu un gard scund de fier iar in fata sa statea o usa de fier forjat inchisa, pe care nu se depusese nici un fulg de zapada. Privelistea o intepeni, avea gura seaca si degeaba incerca sa zica ceva din gatul inghetat nu iesea nici un sunet, totul erea cufundat in linistea morti, in fata sa se desfasura o priveliste de cruci pline de zapada, cate o lumina de candela ici colea lumina sinistru. Se uita in urma sa, intrase doar cu cativa pasi, poate douazeci poate mai multi, pe poarta cimitirului uitata deschisa de cine stie cine. Simptea ca sufletul o ia la fuga din corp, dar picioarele nu se miscau din loc, parca prinsesera radacini, printr-un efort supraomenesc reusi sa intoarca spatele tombei fara sa se miste din loc. Privi spre poarta deschisa a cimitirului, din doua trei salturi ar putea iesi in strada, dar corpul refuza sa se miste, urechile ii tiuiau de frig de vant de sunete venite din alta lume, simptea in cap o scala de radio cand nu se prinde bine postul, franturi de cuvinte, rasete, tipete, muzica. Isi trase repede gulgusul pe cap, gestul o aduse la viata, puse stapanire pe propiul corp, fara sa se mai gandeasca de doua ori comanda picioarelor sa se miste, incepu sa fuga cu ochi pe deschzaura porti ii erea frica sa nu se inchida si sa ramana prizionera, alerga nebuneste spre strada, simptea bataile inimi in gat si sangele ridicandui-se in obrazi. Nu reusi sa se opreasca pe trotuar, alerga dealungul strazi, orbita de o lumina stralucitoare. Reusi sa ocoleasca la timp masina care venea din fata, alerga in continuare dar avu timp sa auda injuraturile soferului care oprise, daca vrei sa te sinucizi alegeti un altul cretino ... Ai noroc ca este alunecusi dar daca te prind iti dau o mama de bataie sa-ti piara cheful de alergat pe strada pe o vreme ca asta.
Nu-i raspunse alerga si radea, lacrimi ii se scurgeau din ochi pe obraji, erea fericita, a scapat de un ... cosmar? Nu stia. Paltonul i-se deschisese, fularul cazuse undeva pe strada, parul blond ii flutura in vantul inghetat, erea toata rosie de frig si de efort, dar nu simptea nimic, erea fericita. Ajunse in statie ca o locomotiva, la ora aia matinala cand toti ereau zgribuliti stransi unul in altul pe jumatate adormiti, facea efectul bilei albe de pe masa de biliard la inceputul partidei. A atras atentia la toti, toti o priveau, erea prea de dimineata ca vreunul sa impartaseasca bucuria ei, o priveau ca pe una scapata de la spitalul de nebuni- vine autobuzul zice unul moracanos – si toti o uitara.
Va urma